Istorie înseamnă şi cuvinte sau expresii rostite de personalităţi în anumite momente ale existenţei şi activităţii lor. Multe dintre aceste expresii au făcut la rândul lor istorie prin implicaţiile la nivelul deciziilor pe care cei care le-au rostit le-au luat uneori în momente cruciale.

" Prefer să fiu primul în satul meu decât al doilea la Roma " Iulius Caesar ( 100-44 î.Hr.)

Aceasta ar putea fi definiţia ambiţiei, care cu siguranţă nu-i lipsea lui Caesar. Ascensiunea rapidă la putere şi bogăţia s-a datorat victoriilor obţinute pe câmpul de luptă şi a ascendentului asupra soldaţilor romani. Odată ajuns la putere, a condus ca un stăpân absolut, neglijând părerea Senatului şi a celor doi consuli. Dorinţa sa nemărturisită era să ajungă împărat. Deşi i-a fost oferită coroana, rumoarea poporului în cadrul ceremoniei publice l-a determinat pe Caesar să refuze. Caesar nu a fost numai cea mai mare personalitate printre contemporanii săi, dar niciun alt roman nu a mai reuşit să-i întreacă gloria.


"Alea iacta est" - Zarul este aruncat (riscul este acceptat).
Fraza „Iacta alea est” este fraza pe care, după cronica lui Suetoniu ar fi pronunţat-o Iulius Cezar în ziua de 10 ianuarie 49 î.Hr. când şi-a condus trupele peste râul Rubicon, care constituia graniţa dintre Galia Cisalpină şi Italia, începând războiul civil împotriva lui Pompei. Fraza este adesea citată în mod greşit sub forma „Alea iacta est”.

„Divide et impera”- „dezbină şi stăpâneşte”
Expresia este atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 Î.C.), descriind politica sa împotriva oraşelor-state greceşti.

Elementele constitutive ale acestei strategii sunt:

* crearea sau neîmpotrivirea la formarea de grupuri înguste din populaţia vizată. Astfel de grupuri absorb resurse şi previn alianţe care să provoace pe dominator.

* ajutarea şi promovarea celor care sunt dispuşi să colaboreze cu cel ce îşi impune voinţa, adesea acordându-le pământ, bogăţii, titluri, funcţii ce aparţin unei persoane din acelaşi grup sau din grup „rival”.

* promovarea neîncrederii şi neînţelegerii între membrii unui grup sau între grupuri.

* impunerea propriei voinţe asupra grupurilor sau membrilor unui grup în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Impunerea se poate realiza în mod subtil sau în mod transparent. Un exemplu ar fi încurajarea cheltuielilor de lux (ex. palat strălucitor) care diminuează cheltuielile militare sau pe cele legate de manevre politice.

Această strategie necesită multă îndemânare şi fineţe politică, deasemenea o bună înţelegere a ştiinţei politice, istoriei, psihologiei.