Dacii

CIVILIZAŢIE – OCUPAŢIILE ŞI ORGANIZAREA SOCIETĂŢII LA STRĂMOŞII NOŞTRI DACI

OCUPAŢII
1. Agricultura.
• Agricultura a fost principala ocupaţie a dacilor.
• Descoperirile arheologice au scos la iveală un bogat inventar agricol. Dacii cultivau cereale, pomi fructiferi şi viţă de vie.
• Pământul era folosit în comun, dar existau şi proprietăţi individuale. De la poetul latin Horaţiu ştim că dacii nu cultivau un ogor mai mult de un an. În fiecare an ogorul era lucrat de alţii.
• În timpul expediţiei sale la nordul Dunării, Alexandru Macedon a întâlnit lanuri întinse de grâu.
• Ştim că, în timpul războiului cu Traian, Decebal a însărcinat pe o parte din nobili cu apărarea cetăţilor, iar pe alţii cu organizarea agriculturii.
• Scriitorul roman Columella (în lucrarea De re rustica) îi socoteşte pe daci printre popoarele experte în lucrarea pamântului.
• Geograful Strabon povesteşte că dacii s-au supus poruncii regelui Burebista de a tăia viţa de vie şi de a trăi fără vin.
• Dacii, creşteau în turme mari vite şi oi. Folosirea cailor în acţiunile militare este des menţionată de autorii antici.
• Alte activităţi importante erau apicultura şi pescuitul.


2. Prelucrarea metalelor.
• Exploatarea zăcămintelor de fier începe pe teritoriul Daciei în secolul al VIII-lea. Metalurgia fierului a fost preluată pe de o parte din Peninsula Balcanică, iar pe de altă parte de la triburile cimerienilor (de la nordul Marii Negre). Din fier dacii lucrau arme şi o mare varietate de unelte, care erau superioare celor din bronz.
• Metalurgia fierului a contribuit mult la înflorirea civilizaţiei dacilor din secolele I î.Hr. - I d.Hr. În Munţii Orăştiei au fost descoperite, izolat sau în depozite, sute de unelte de fier.
• În Munţii Apuseni dacii exploatau aurul şi argintul, din care lucrau vase şi podoabe. Ştim că după războiul din 105-106 d.Hr., Traian a dus la Roma cantităţi foarte mari de aur (165 tone) şi argint (331 tone).


3. Ceramica

• Ceramica era un meşteşug larg răspândit. Roata olarului, care a început să fie folosită din secolele V-IV î.Hr., a determinat creşterea numărului şi îmbunătăţirea calităţii vaselor. Dacii lucrau vase mari pentru provizii, oale, opaiţe, căni cu o toartă, ceşti cu toartă supraînălţată, etc. Vasele erau decorate cu linii incizate, brâuri în relief, motive pictate (florale, geometrice). Au fost descoperite pe teritoriul Daciei şi vase de import, mai ales greceşti, care uneori erau imitate de meşterii daci.

4. Comerţul
• Primele monede dacice datează din secolul al IV-lea d.Hr., monede de argint, imitand pe cele macedoniene sau greceşti. Au fost descoperite mai multe tezaure formate din astfel de monede. La sfârşitul secolului al II-lea monedele de argint sunt înlocuite cu cele de bronz.
• Bineînteles, alături de monedele dacice, pe teritoriul locuit de daci au circulat şi alte monede, precum cele greceşti şi macedonene, iar din secolul al II-lea şi cele romane (denari), care vor circula mult în perioada secolelor I î.Hr.- I d.Hr. la nordul Dunării.
• Circulaţia monetară reprezintă o dovada a schimburilor economice dintre comunităţile de daci şi dintre acestea şi comunităţile vecine. Dacii exportau grâne, peşte, ceară, miere, sclavi, blănuri, sare, lemne.
• Întâi au fost legăturile comerciale cu coloniile greceşti de la Marea Neagra, incluse pentru o vreme în stăpanirea lui Burebista. Vase, unelte, podoabe greceşti au fost descoperite pe întreg teritoriul locuit de daci. Dacii mai importau vin, untdelemn, tesături fine pentru nobili şi rege. După căderea Sarmizegetusei, s-au descoperit într-o peşteră hainele şi stofele scumpe ale lui Decebal.
• La sfărşitul secolului al II-lea încep legăturile cu romanii. Acest lucru este de asemenea confirmat de descoperirile arheologice: ceramica fină romană, vase de bronz, arme, podoabe au ajuns în Dacia.

SOCIETATE
5. Familia
• Familia reprezintă unitatea de baza a societăţii dacice.
• Bărbatul avea puteri depline. Poetul roman Ovidiu ne vorbeşte despre supunerea femeii la daci, iar poetul Horaţiu, despre fidelitatea femeii, în cazurile contrare, pedepsele fiind foarte aspre.
• Femeile, aşa cum apar pe Columna lui Traian, sunt înalte, zvelte şi frumoase. Barbaţii purtau întotdeauna barbă. Pe Columna putem vedea bărbaţii daci întorcandu-se, împreună cu soţiile lor, la casele pe care le-au părăsit în timpul războaielor.
• Este posibil ca nobilii şi regii să fi avut mai multe soţii, dar majoritatea poporului era monogamă.


6. Obştile săteşti
• O obşte sătească grupa mai multe familii. Membrii obştii dădeau ascultare unui sfat al bătrânilor ăi unui conducător al obştii. Obştea sătească stăpânea un anumit teritoriu: pământuri arabile, păduri, păşuni - folosite în comun sau individual.
• Dacii nu erau un popor nomad; ei porneau la război numai cu armata lor, nu şi cu femeile, copiii, bătrânii (cum făceau sciţii sau populaţiile germanice de pe teritoriul locuit de daci).


7. Triburile
• Numerosul popor al dacilor era împărţit în mai multe triburi. Un trib locuia un anumit teritoriu, având o aşezare întărită drept capitală.
• Geograful Claudios Ptolemaios menţionează douăsprezece triburi dacice.
• Cele mai cunoscute triburi dacice sunt:

1. apulii
-> trăiau în centrul Transilvaniei;
-> capitala: Piatra Craivii (Apulum, în antichitate);
2. buridavensii
-> nordul Moldovei;
-> cetate: Buridava;
3. costobocii
-> nordul şi nord-estul Daciei, întinzându-se până în Ucraina şi Moldova;
-> au efectuat incursiuni în Imperiul Roman (secolul II d.Hr.); se cunoaşte un rege de-al lor, Pieporus;
4. carpii
-> la est de Carpaţi, până la Nistru;
-> numele Munţiilor Carpaţi vine probabil de la acest trib;
-> incursiuni în Imperiul Roman (secolele II-III d.Hr.);
5. calipizii
-> între Nistru şi Bug;
6. crobizii şi trizii
-> în Dobrogea;
7. tyrageţii
-> la vărsarea raului Tyras (Nistru);
8. sucii
-> localitatea Sucidave (vărsarea Oltului).
• Alte triburi dacice sunt:
- predavensi, biefi, albocensi, saldensi (Banat şi Crişana), ratacensi, potulatensi, keiasigi (Transilvania), caucoensi, siensi, piefigi (Moldova şi Muntenia de est).
• Numelele de daci, al întregului popor, provine, probabil, de la un trib de-al lor, mai însemnat, din nord-vestul Daciei, unde au fost cunoscuţi de romani.
• Atât în vremea sciţilor, cât şi în vremea lui Dromihete sau a lui Burebista, dacii erau un popor numeros; astfel se explică continuitatea lor şi locuirea unui teritoriu atât de întins.


8. Grupuri sociale
• Grupurile sociale ale societăţii dacice sunt menţionate în scrierile lui Iordanes (sec VI d.Hr.), Cassius Dio (sec II-III d.Hr.), Dion Chrysostomos (40-120 d.Hr.).
• Nobilii erau numiţi tarabostes (în limba dacică) sau pileati - din rândurile lor proveneau conducătorii uniunilor tribale şi regii. Nobili luptau călare. Oamenii de rând sunt numiţi comaţi sau capillati.
• Nobilii se deosebeau de membrii de rând ai comunitaţii prin căciula pe care o purtau (pileus); oamenii de rând purtau părul lung (aşa cum apar şi pe Columna lui Traian).
• În societatea dacică au existat sclavi, dar într-un număr mic.


9. Aşezările şi cetăţile
• Aşezările şi cetăţile dacilor erau de dimensiuni mari, deschise sau apărate de şant, val de pamânt sau zid de piatră (în funcţie de zona unde erau amplasate).
Au existat:
-- aşezări civile;
-- cetăţi.
• Cetăţile aveau drept scop apărarea membrilor comunităţii în cazul unor conflicte cu triburile sau populaţiile vecine.
• Din secolele VIII-II î.Hr. datează cetăţile cu ziduri de piatră de la Zimnicea (Dobrogea), Poiana (sudul Moldovei), Popeşti (Muntenia).
• Din perioada de maximă dezvoltare a civilizaţiei dacice datează:
o aşezări civile apărate cu valuri de pământ şi şanturi: Barboşi (sudul Moldovei), Pecica, Cugir, Breaza (Transilvania);
-> în zona de câmpie şi deal cetăţile erau apărate cu şanţuri, valuri de pamânt şi palisade: Piscul Crăsanilor, Popeşti (Muntenia), Stânceşti(Moldova);
-> dacă condiţiile naturale erau favorabile se ridicau şi ziduri de piatră: Cetateni (Muntenia), Capâlna (Transilvania), Bâtca Doamnei (Moldova);
-> începand cu domnia lui Burebista şi până la cucerirea romană, cetăţile din zona Munţiilor Oraştiei formau un adevărat sistem de apărare a capitalei Daciei, Sarmizegetusa.
• Geograful Ptolemaios indică un număr mare de cetăţi şi asezări dacice (cele mai multe au terminaţia "dava", care în limba dacică înseamna cetate, aşezare fortificată): Dokidava, Patridava, Petrodava, Ziridava, Singidava, Piroboridava, Tamaridava, etc.
• Multe din oraşele provinciei romane Dacia existau şi înainte de cucerire: Porolissum, Apulum, Potaissa, Germisara, Azizis, Berzovia, Acidava, Napoca, Drobeta, Dierna, Sucidava.
• Cea mai mare parte a dacilor locuia însă în sate, aşezate pe cursuri de apă şi în locuri mai adăpostite.


10. Casele
• În regiunea de câmpie, casele se făceau din nuiele împletite pe pari şi lipite cu lut. Multe aveau forma de bordeie, adică erau băgate pe jumătate în pământ.
• La munte şi la deal materialul folosit era lemnul. Acoperişul era tot din lemn (mai rar ţiglă sau paie).
• Unele locuinţe erau patrulatere, altele rotunde sau poligonale. Multe dintre ele erau construite pe blocuri de piatră, pentru a împiedica putrezirea lemnului în contact cu pământul.
• Casele aveau una sau două camere. Podeaua era din pământ bătătorit. La casele nobililor exista o uşa masivă, decorată cu ţinte de fier.


11. Uniuni de triburi. Statul dac
• Uniunile de triburi grupau mai multe triburi apropiate. Dromihetes a condus o astfel de uniune. Cercetările arheologice au demonstrat existenţa mai multor uniuni de triburi dacice înaintea statului dac a lui Burebista (în Muntenia, în sud-vestul Transilvaniei, în vestul Olteniei, în Banat, în centrul Moldovei).
• Regatul lui Burebista cuprindea toate triburile dacilor şi chiar alte populaţii.
• În fruntea statului dac era regele. El conducea ţara ajutat de un sfat al nobililor şi sfatuit de marele preot. Succesiunea la tron era ereditar-electivă; Acornion din Dionysopolis ne spune că înainte de Burebista a fost rege al dacilor tatăl acestuia (principiul ereditar); Cassius Dio ne povesteşte că regele Duras a cedat domnia lui Decebal (principiul electiv). Dion Chrisostom ne spune că dacii aleg atât pe rege cat şi pe preoţi dintre nobili.
• Drapelul dacilor era în formă de balaur, având un cap de lup, cu gura deschisă, din metal; se pare că aerul, pătrunzând în gura capului de lup, făcea să se auda un şuierat.