Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief

Un film de aventuri foarte reuşit! A fost f a n t a s t i c ! După Avatar m-aş fi aşteptat la o dezamăgire însă nu a fost cazul. Ba chiar pot spune că mi-a plăcut mai mult.
Cei care au citit câte ceva din Legendele Olimpului vor găsi filmul mult mai interesant.

Percy (apelativ familiar de la Perseu!) Jackson este nimeni altul decât fiul celebrului Poseidon, zeul mărilor. Conceput cu o muritoare şi prin urmare semi-zeu, timidul Percy va fi implicat fără să vrea într-o ciorovăială între zei şi titani, pe care o va rezolva într-un mod foarte original. După ce descoperă că este fiul lui Poseidon, puştiul porneşte într-o aventuroasă călătorie pentru a pune mâna pe fulgerele lui Zeus, de furtul cărora îi este acuzat tatăl.


Am recunoscut urmatoarele personaje mitologice:


Poseidon, zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară. Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile. Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera şi cu Athena să-l pună în lanţuri pe Zeus, dar încercarea a dat greş. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el şi Athena atunci când a fost să-şi împartă între ei pământul Atticei (vezi şi Athena). Un alt episod îl înfăţişează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalţe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa (vezi şi Laomedon) a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, şi faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile şi aruncându-l de pe un ţărm pe altul. Cu zeiţele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroşi fii şi fiice, majoritatea înfăţişaţi ca nişte fiinţe monstruoase sau a căror forţă era de temut. Printre aceştia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.



<--- Atena, Zeus şi Poseidon
Zeus, cel mai puternic dintre olimpieni, socotit drept stăpânul suprem al oamenilor şi al zeilor. Zeus făcea parte din cea de-a doua generaţie divină (vezi şi Gaea). El era cel mai mic dintre fii lui Cronos şi al Rheei. Ca să-l scape de urgia tatălui său, care-şi înghiţea rând pe rând copiii de îndată ce se năşteau, Rhea l-a ascuns pe Zeus trimiţându-l în Creta, unde a fost îngrijit de nimfe (vezi şi Amalthea). Când a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Geei şi al lui Metis, detronarea tatălui sau. După ce l-a silit pe Cronos sa-şi verse înapoi copiii înghiţiţi, Zeus, împreună cu fraţii săi acum reîntorşi la viaţa, i-a declarat război lui Cronos. În ajutorul acestuia au sosit însă fraţii săi, titanii. Lupta a durat zece ani încheiaţi şi a luat sfârşit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpământeană fratelui sau Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-şi pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmaşi, de data aceasta pe giganţii asmuţiţi împotriva sa de către Geea. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieşit din nou şi definitiv biruitor.
Cu prima sa soţie, Metis, Zeus a născut-o pe zeiţa Athena, cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore şi Moire, cu Eurynome - graţiile, cu titanida Dione a avut o fiica, pe zeiţa Aphrodite, cu alta titanidă - pe nume Mnemosyne - a avut drept fiice cele nouă muze, cu Leto, doi copii - pe Artemis şi pe Apollo, cu sora sa Demeter, pe Persephone etc. Dintre soţii, cea sortită să-i fie egală şi regină alături de el în Olympus a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut trei copii: pe Ares, pe Hebe şi pe Ilithyia. Zeus a zămislit numeroşi copii unindu-se, în egală măsură, şi cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc. Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor - manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul sau care se afla pe crestele înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Jupiter.

Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persephone (în legătură cu răpirea Persephonei vezi şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

Medusa, fiica monstruoasă a lui Phorcys şi a lui Ceto şi una dintre gorgone. A fost ucisă de către Perseus. Chipul înspăimântător al Meduzei a fost întipărit de către zeiţa Athena pe egida ei. Vederea lui se spunea că era suficientă pentru a transforma în stană de piatră pe orice muritor.




Persephone, numită în mitologia romană Proserpina, era fiica lui Zeus şi a lui Demeter. O dată, în timp ce culegea flori la marginea unui câmp, pământul s-a deschis şi a înghiţit-o pe Persephone. Îndurerată, zeiţa Demeter a cutreierat pământul în lung şi-n lat în căutarea fiicei sale. În cele din urmă a aflat că Persephone fusese răpită cu buna ştire a lui Zeus, de către unchiul ei, Pluto, care o luase cu el în împărăţia umbrelor. Deşi Demeter îl convinge în cele din urmă pe Zeus să-i înapoieze fiica, Persephone nu se mai poate întoarce pe pământ. Ea apucase să mănânce un sâmbure de rodie (vezi şi Ascalaphus) şi se legase în felul acesta o dată pentru totdeauna de lăcaşul umbrelor. Ulterior ea devine soţia lui Pluto şi stăpâna Infernului. Persephone primeşte încuviinţarea de a petrece jumătate din an alături de Demeter, urmând ca cealaltă jumătate să o petreacă alături de soţul ei.


Centauri, neam de fiinţe monstruoase, jumătate oameni şi jumătate cai. Aveau braţe omeneşti, iar în partea de jos a trupului patru picioare de cal. Centaurii sălăşluiau în codrii de pe muntele Pelion, în Thessalia, unde trăiau în sălbăticie. Cei mai vestiţi centauri au fost Chiron, Nessus (vezi şi Deianira) şi Pholus. Spre deosebire de ceilalţi, aceştia erau nişte centauri buni, cumpătaţi, care-i ajutau pe oameni şi-i tratau cu blândeţe. Centaurii şi-au dobândit faima prin lupta lor cu lapiţii. Poftiţi de către regele Pirithous la ospăţul său de nuntă cu Hippodamia, centaurii, ameţiţi de vinul băut, au vrut să necinstească mireasa, fapt care le-a atras ura lapiţilor, în special a lui Heracles şi Theseus. Învinşi de către lapiţi, ei au fost siliţi să părăsească muntele Pelion. Alte episoade atribuite centaurilor sunt legate de numele lui Heracles, care s-a luptat cu ei în mai multe rânduri. O dată, pe când fusese găzduit şi ospătat de Pholus în peştera acestuia, Heracles a cerut de băut. Fără ştirea celorlalţi centauri, Pholus i-a adus din vinul primit în dar de către aceştia de la zeul Dionysos. Atraşi de mirosul vinului, centaurii dau năvală în peşteră. Se încinge o luptă crâncenă, din care Heracles iese învingător. În învălmăşeala acestei încăierări îşi găsesc moartea centaurii Anchius şi Agrius şi tot în urma acestei împrejurări moare şi centaurul Chiron, lovit din greşeală chiar de către erou. În legendele mitologice centaurii sunt amestecaţi în numeroase răpiri: a Deianirei (vezi şi Nessus), a Atalantei etc.

Charon, personaj subpământean, fiul lui Erebus şi al lui Nyx. Era înfăţişat ca un bătrân zdrenţăros, care trecea cu luntrea sa sufletele morţilor de cealaltă parte a Acheronului. Primea drept plată un obol, care se punea în acest scop - după datină - în gura celui mort.



Satyri, genii câmpeneşti sau ale pădurilor, legate de cultul lui Dionysos. Se mai numeau şi sileni, iar în mitologia romană fauni. Satirii erau reprezentaţi fie cu coarne, copite şi coadă de ţap, în rest având înfăţişare omenească, fie jumătate oameni şi jumătate cai.






Cerberus, temutul câine care străjuia la porţile Hadesului. Născut din gigantul Typhon, el era frate cu Hidra din Lerna şi cu leul din Nemea. Cerberus era înfăţişat ca un monstru înfricoşător, după unii cu trei, după alţii cu o sută de capete. Avea coadă de şarpe, iar în jurul gâtului i se încolăceau de asemenea şerpi. Cerberus avea însărcinarea să nu-i lase să intre în Hades decât pe morţi şi să nu mai lase pe nimeni să iasă de acolo. Singurul care a reuşit să-l învingă şi să-l supună a fost Heracles. Se spunea că mai târziu Cerberus a fost vrăjit, şi el, de cântecul lui Orpheus.

Hydra Lernaea, monstru înspăimântător care otrăvea apele lacului Lerna din Peloponnesus. Avea o sută de capete, care regenerau pe măsură ce erau retezate. A fost ucisă, în cele din urmă, de către Heracles.



....it was great!