Giro d'Italia - Turul Italiei 2014

Fausto Coppi, Gino Bartali și Bernard Hinault sunt doar câțiva cicliști care au scris istoria Turului Italiei, prima compețiție de 3 săptămâni a sezonului.

A 97-a ediție a acestei mari întreceri începe vineri, 9 mai, o dată tristă pentru ciclism. Se împlinesc 3 ani de la moartea lui Wouter Weylandt în etapa a 3-a a Turului Italiei din 2011. Ciclistul belgian se afla pe coborârea Passo del Bocco când i s-a blocat o pedală și s-a izbit de un parapet.

Prima ediție a Turului Italiei a avut loc în 1909 și a fost câștigată de Luigi Ganna. Cursa de atunci avea doar 8 etape iar traseul măsura 2448 de kilometri. Anul acesta competiția este alcătuită din 21 de etape dintre care 19 pe teritoriul Italiei şi măsoară 3446 de kilometri.

Dacă în 2011 turul a plecat din Danemarca, anul acesta prima etapă se desfășoară în Irlanda de Nord pentru a promova cursa în toată Europa.

În turul Italiei se acordă 4 tricouri distinctive. Liderul clasamentului general este cel care deține cea mai mică medie de timp la finalul celor 21 de etape și îmbracă tricoul roz.

Tricoul roșu este obținut de rutierul care adună cele mai multe puncte la finalul etapelor. Sprinterii sunt favoriți la câștigarea tricoului roșu. Totuși ei nu se impun și la general, deoarece pierd minute în fața cățărătorilor.

Pe finalul fiecărei ascensiuni se acordă puncte pentru cel care trece primul. Rutierul cu cele mai multe puncte câștigă tricoul albastru de cel mai bun cățărător.

Traseul din acest an nu este foarte dificil iar unele etape pot fi câștigate de cicliști cu aptitudini atât de cățărător cât și de sprinter.

Sunt 6 etape montane dintre care cea mai importantă este cea care se termină pe Monte Zoncolan. Cățărarea are 11 kilometri iar înclinația de până la 20% face din Zoncolan cea mai dificilă cățărare din Italia.

Etapa 16 este importantă deoarece cuprinde 3 cățărări Passo Gavia, Passo dello Stelvio și Val Martello. Această etapă trebuia să se desfășoare și anul trecut dar a fost anulată din cauza zăpezii.

Passo dello Stelvio este cea mai înaltă ascensiune, rutierii ajung la o altitudine de 2758 de metri iar panta este de aproximativ 9%. Stelvio este celebră datorită celor 48 de viraje iar unii o consideră cea mai frumoasă șosea alpină din Europa.

Principalii favoriți la victorie sunt Nairo Quintana, Cadel Evans și Michele Scarponi. Prima etapă, de vineri, este un contratimp de 21 de kilometri în jurul orașului Belfast.

Traseul de anul acesta a fost ales în memoria marelui ciclist italian, Marco Pantani. Etapele cuprind cățărarea de la Monte Carpegna, locul favorit de antrenament al italianului și ascensiunile Oropa și Montecampione unde Pantani a reușit victorii memorabile.

Sper că v-am convins să urmăriți întrecerea, voi reveni cu alte date pe parcursul celor 3 săptămâni de cursă.

În Turul Italiei toți cicliștii doresc să vadă viață în roz……în tricoul roz.
 Clasamentul meu pentru Turul Italiei 2014. PRONOSTIC.
1. NAIRO Quintana
2. Cadel Evans
3. Rafal Majka
4.Michele Scarponi
5. Robert Kiserlovski
6. Joachim Rodriguez
7. Rigoberto Uran
8. Damiano Cunego
9. Domenico Pozzovivo
10. Franco Pellizotti
11. Samuel Sanchez
12. Ivan Basso
13. Wout Poels
14. Daniel Martin
15. Julian David Arredondo
16.Fabio Aru
17.Fabio Duarte
18.Wilco Kelderman
19.Igor Anton
20.Daniel Moreno

Liege-Bastogne-Liege - ciclism la ediția centenară

Liege-Bastogne-Liege a patra clasică monument a sezonului se desfășoară astăzi în Belgia.

Ultima clasică din Ardeni se află la ediția centenară iar o victorie în cursa de astăzi este cu atât mai importantă.

Întrecerea măsoară 262 de kilometri iar pe traseu sunt nu mai puțin de 10 cățărări. Dealurile sunt scurte dar au o înclinație mare. Cele mai importante ascensiuni sunt Cote de la Redoute, Cote de la Roche-aux-Faucons și Cote de Saint-Nicolas care începe cu 6 kilometri înainte de final.

Cicliștii vin după alte două curse în Ardeni. Duminica trecută a avut loc Amstel Gold Race iar miercuri s-a desfășurat Fleche Wallone, o întrecere foarte dificilă, câștigată de spaniolul Alejandro Valverde de la echipa Movistar. El este principalul favorit în cursa de astăzi. Valverde a mai câștigat Liege-Bastogne-Liege în 2006 și în 2008. Astăzi Valverde ar putea repeta performanța din 2006 când a câștigat și Fleche Wallone și clasica din Liege.

Principalul rival al spaniolului este belgianul Philippe Gilbert care a câștigat cursa în 2011. Gilbert s-a impus anul acesta în Amstel Gold Race dar în Fleche Wallone s-a clasat doar pe 10 din cauza plasamentului slab de pe cățărarea finală Mur de Huy.

Câștigătorul de anul trecut din Liege-Bastogne-Liege, Daniel Martin de la Garmin Sharp, are șanse la victorie după locul doi obținut miercuri în Săgeata Valonă.

Chris Froome, învingătorul din Turul Franței, participă și el în Liege-Bastogne-Liege, totuși șansele la victorie sunt mici pentru britanic. El are un loc 37 anul trecut iar pe cățărările scurte nu se descurcă foarte bine. 

Locul doi de anul trecut Joachim Rodriguez are clasări bune în ultimii ani dar forma din acest sezon este destul de slabă. Rodriguez a căzut de două ori în ultima săptămână iar șansele la victorie au scăzut considerabil.

Polonia poate obține primul succes din istorie în Liege-Bastogne-Liege  prin Michal Kwiatkovski care a terminat pe 3 Fleche Wallone și pe 5 Amstel Gold Race.

Alți rutieri care îl pot învinge pe Alejandro Valverde sunt Jelle Vannendert,  Vincenzo Nibali și Roman Kreuziger.

Frații Andy și Frank Schleck au clasări foarte bune în Liege-Bastogne-Liege dar forma  celor doi din ultimii ani este foarte slabă iar în mod normal nu se pot lupta pentru victorie. Andy Schleck a câștigat cursa în 2009 și s-a clasat pe podium în 2011, dar din acel an nu a mai câștigat o întrecere.

Lupta pentru victoria în cursă se va da pe locul unde a avut loc bătălia din Ardeni în Al doilea Război Mondial. Ofensiva cicliștilor va fi totuși …. pentru un scop nobil, pacifist și anume …….. victoria în Liege-Bastogne-Liege.

 

Lumea văzută de Clarkson Încă ceva!

Capitolul „Aşezaţi-l pe Piers pe un piedestal, îşi merită imoralitatea” (despre mr. Piers Morgan)

      Nimeni n-a venit să-mi spună „Piers zice că eşti un mizerabil” dar cu toate astea exista acea atmosferă de pe terenul de joacă. 
 
      Problema era că nu mai lovisem niciodată pe cineva. Poate nu am intelectul lui Stephen Fry, dar motivul pentru care nu am nasul lui e că am destul nas să ştiu că, dacă pocnesc pe cineva, acel cineva mă va pocni şi el imediat.
        Mai mult, a te bate e mai mult decât lipsit de demnitate. Cine-l poate uita pe ministrul John Prescott, desfigurat, când a ripostat unui protestatar în timpul turului doi al alegerilor generale de anul trecut? Apoi anul trecut a mai fost Jimmy Nail, care l-a invitat afară pe A.A. Gill pentru o şedinţă de pugilism. Nu voiai decât să-i spui „Oh, nu fi caraghios!”
     Prima oară când eu şi Piers am fost aproape să ne încăierăm, el se folosea de limbajul acela de mahala, spunând că poate c-oi fi eu mare, da' o să mă rostogolesc ca un sac de cartofi.
         Vă spun sincer că nu-mi amintesc ce a declanşat în final toată acţiunea. Am schimbat insulte unul cu celălalt, iar în momentu următor am simţit un puseu fierbinte de adrenalină şi l-am pocnit.
         E bizar. Vreo două zile după aceea, femeile m-au întrebat cu o expresie de dispreţ de ce l-am lovit. Bărbaţii, pe de altă parte, m-au întrebat cu voioşie aproape nedisimulată unde l-am lovit.
Piers se potriveşte magnific în tabăra bărbaţilor.


           Oricât nu mi-ar plăcea de el, trebuie să-i recunosc sângele rece atunci când m-a întrebat după al treilea pumn : „Asta-i tot ce poţi?”
Mai târziu a explicat că fusese mult mai greu pus la încercare de fiul lui de trei ani.



           Iar eu? Păi se pare că mi-am rupt un deget. E de un vânăt aprins, nu se mişcă şi arată ca un cârnat explodat. 


               Cum e posibil una ca asta? Bruce Willis a pus la punct un zgârie-nori plin cu ticăloşi fără să-şi rupă vesta de pe el, în timp ce eu am pocnit un tip între două vârste şi m-am spart.
            Îmi place să cred că e din cauza faptului că sunt debil şi fragil şi nepriceput în treburile durilor. De fapt cred că are mai mult de-a face cu forţa lui mr. Morgan.
         
       De aceea e o idee atât de nimerită să-l imortalizăm cu o statuie în Trafangar Square. O poţi insulta, poţi arunca lucruri în ea, poţi lăsa păsările să se uşureze pe ea şi o poţi pocni în neştire. Şi va rămâne veşnic neschimbată. ( Duminică, 21 martie 2004 )