Copilul Dunării - Doina Popescu-Brăila

O carte amuzantă. Mi-a fost recomandată chiar de autoare deşi părerile celorlalţi au fost +16(ani).
Mulţumiri doamnei Doina Popescu-Brăila. Am regăsit un fel de "Amintiri din copilărie" şi de "Pistruiatul"...
O lectură plăcută, veselă dar şi încărcată de istorie, istoria unei perioade în care românii au fost greu încercaţi - perioada ocupaţiei naziste - privită cu ochi de copil...




În cartea Copilul Dunării scrisă de autoarea Doina Popescu Brăila, ne sunt prezentate aventurile personajului principal, Niţă.
Acţiunea se petrece într-un sat din Brăila, pe malurile Dunării în perioada ocupaţiei naziste. Fiecare din cele 27 de capitole ilustrează câte o păţanie a lui Niţă, cu fiecare capitol fiindu-ne introduse noi personaje.
Niţă era al 12-lea copil al Dobriţei, cunoscută în sat drept Dobriţa bulgăroaica. Având aşa mulţi copiii, Dobriţa nu-i acordase prea multă atentie micului Niţă, iar cu surorile lui nu se împăca prea bine. Astfel , micuţul şi-a găsit un prieten de nădejde în gânsacul Toderaş de care se zvonea că era fermecat deoarece Dobriţa era cunoscută ca vrăjitoare iscusită în sat.
Nită reproşa adeseori parintilor numele pe care i l-au dat. Era necăjit ca pe vacă o chema Venera, iar pe pisică, Leopard şi numai lui nu-i găsiseră un nume deosebit .
Baiatul , deşi era mai pricăjit decât alţi copii de vîrsta lui, era isteţ şi iute de picior astfel încât cand era în impas, dacă nu scăpa cu vreun vicleşug, atunci sigur scăpa cu fuga.
Casa bulgăroaicei devenise sediul comandamentului nemţesc, iar Niţă se întrecea în farse pe care le făcea “vărzarilor”, cum ii numea el pe soldatii nemti. Bulgărele de sare pus în ceaunul cu varză şi praştia cu care îi ochea şi nimerea pe nemţi sunt doar câteva exemple care ilustrează comportamentul copilului.
Fire prietenoasă, şi-a făcut repede prieteni chiar printre nemţi, în persoana bucătarului Franţi care îl va scoate din multe încurcături.
Pe parcursul capitolelor facem cunoştinţă cu Maiorul Schroeder, colonelul Aron Stefl, haiducul Manole, frumoasa Cleopatra, popa satului şi multe alte personaje.
Povestirile sunt încărcate de umor fiind oarecum asemănătoare cu Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă şi cu unele schiţe din opera lui I.L. Caragiale.
Finalul este unul fericit, iar povestirea de final lasă loc la o eventuală continuare.