luni, 27 iunie 2016

Turul Franței - 2016



Sâmbăta 2 iulie, începe a 103-a ediție a Turului Franței, cea mai importantă cursă de ciclism. Sunt 21 de etape, măsurând aproximativ 3000 de kilometri, ce îi așteaptă pe rutieri. 

 Cursa începe anul acesta de la Mont-Saint-Michel, celebra stâncă din golful Saint-Malo unde în timpul fluxului stânca devine o insulă la depărtare de continent dar în timpul refluxului devine o peninsulă. Mont-Saint Michel este una din cele mai importante atracții turistice și datorită mânăstirii de pe insulă dar și datorită istoriei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de englezi în timpul Războiului de 100 de ani.


Prima etapă care pleacă de la Mont-Saint Michel se va termina într-un alt loc istoric important - plaja Utah, una din cele 5 zone folosite de Aliați în timpul debarcării din Normandia. Va fi cu siguranță o etapă spectaculoasă iar spectatorii vor fi în număr mare pe traseu. La final așteptăm un sprint masiv.
Traseul de anul acesta este unul foarte dificil, cu multe etape care pot schimba clasamentul general. Prima etapă foarte importantă în lupta pentru tricoul galben va fi a 8-a. Rutierii vor pleca din Pau și vor trece peste cele mai dificile cățărări din Pirinei. Legendarul Col du Tourmalet apare cu 100 de kilometri înainte finish apoi rutierii mai trec peste o cățărare de categoria a 2-a apoi una de categoria întâi. Spre final apare Col de Peyresourde, finalul fiind totuși în coborâre.
Cu siguranță această etapă îi va solicita din plin pe cicliști care, a doua zi, au de trecut peste alte cățărări dificile, de data aceasta pe partea spaniolă a Pirineilor, finalul etapei fiind în Andorra, pe ascensiunea Andorre Arcalis care măsoară 10 kilometri cu o pantă medie de 7.2 %.

Dar cea mai frumoasă etapă va fi cu siguranță cea de pe 14 iulie. De ziua națională a Franței, organizatorii au ales ca etapa să se termine pe legendarul Mont Ventoux - probabil cea mai dificilă ascensiune din Franța și cea mai încărcată de istorie. 16 kilometri, și o pantă medie de 9%, acestea sunt cifrele Muntelui Chel așa cum este supranumit Mont Ventoux datorită faptului că în ultimii 9 kilometri nu întâlnim urmă de vegetație iar aerul este aproape irespirabil. Căldura sufocantă, altitudinea de aproximativ 2000 de kilometri și efortul supraomenesc au fost cauzele morții lui Tom Simpson. Britanicul a încetat din viață chiar pe Ventoux în 1967. Mai târziu s-a aflat ca acesta mai consumase și alcool în combinație cu amfetamine. Gigantul din Provence, cum este numit Ventoux, ar putea decide câștigătorul tricoul galben de anul acesta.

După Mont Ventoux, rutierii vor avea de înfruntat un contratimp de 37 de kilometri cu porțiuni de cățărare. Ultima săptămână va fi decisivă și plină cu etape montane. De remarcat este etapa a 17-a care va avea loc pe teritoriu elvețian cu final pe ascensiunea Finhaut - Emosson - cățărare de categorie specială, 11 kilometri cu o pantă medie de 8.5%. A doua zi, cicliștii se vor duela într-un contratimp individual într-o ușoară cățărare de 17 kilometri.
Etapa a 19-a este ultima cu final în cățărare la Saint-Gervais Mont-Blanc, în timp ce a 20-a ultima care poate schimba tricoul galben se va încheia în coborâre la Morzine dar înainte rutierii se vor cățăra pe ascensiunea de categorie specială Col de Joux Plan.
Ultima etapă care nu mai poate schimba liderul clasamentului general se va încheia bineînțeles la Paris, pe celebrul bulevard Champs-Élysée. 


Echipele participante

AG2R La Mondiale - Echipa franceză vine cu Romain Bardet ca lider. Tânărul francez capătă din ce în ce mai multă experiență iar anul acesta are șanse reale la un loc pe podiumul final. Acum mai puțin de o lună Bardet a terminat pe 2 în Criteriul Dauphine și ar putea repeta performanța și în Turul Franței. Bardet este fără îndoială un candidat la victorie.
Astana - îl are ca lider pe Fabio Aru (foto), câștigătorul de anul trecut din Turul Spaniei. Aru nu a impresionat în acest an și fiind la prima sa participare în Marea Buclă nu cred că poate câștiga. O clasare în primii 10 este totuși un obiectiv realizabil pentru italianul din Sardinia. El îl va avea coechipier pe Vincenzo Nibali, cel care a câștigat Turul Italiei în mai, după ce cu 3 etape înainte de final, era la aproape 5 minute de liderul de atunci. Nibali a consumat multă energie în Il Giro și nu se poate lupta la victoria generală, dar o victorie de etapă poate fi un obiectiv realizabil pentru Rechinul din Messina

BMC - Este probabil singura echipă care vine cu 2 rutieri cu șanse egale la victorie - Richie Porte (foto) și TJ Van Garderen. Ambii au șanse mari la o clasare în top 10 și ambii au statul de lider. Australianul Porte a arătat o formă extraordinară până acum în tururile de o săptămână dar este cunoscut faptul că, în marile tururi de 3 săptămâni, Porte are câte o zi catastrofală, în care pierde orice șansă la victorie dar dacă această zi nu va veni, Porte are șanse chiar la victorie. Van Garderen are o experiență mai bogată în cursele de 3 săptămâni dar nu a ieșit în evidență în acest an.
IAM Cycling - O echipă care poate produce multe surprize. Elvețienii de la IAM vin cu Mathias Frank ca lider. Acesta a terminat anul trecut Turul Franței pe un neașteptat loc 8 dar, anul acesta, nu s-a remarcat. În caz că Frank nu-și va reveni, IAM se poate baza pe Jarlinson Pantano, impresionant în Turul Elveției și cu șanse mari ori la o victorie de etapă sau chiar la un loc în top 10. Jerome Coppel poate conta în etapele de contratimp.
Etixx-Quick Step - Echipa belgiană poate aduna cu ușurință 5 victorii de etape prin sprinterul Marcel Kittel și cei doi cățărători Daniel Martin și Julian Alaphilippe. De asemenea Tony Martin este favorit la contratimp. Cu toate acestea nu cred că Etixx va conta în clasamentul general. Martin și Alaphilippe sunt mai mult potriviți pentru tururile de o săptămână și cățărări scurte dar abrupte nu pentru giganți ca Mont Ventoux.
FDJ - echipa franceză îl are ca lider pe Thibaut Pinot (foto) - rutier care a făcut progrese remarcabile în ultimul an atât pe munți cât mai ales la contratimp. Pinot are mari șanse la un loc pe podium după multe rezultate importante anul acesta. Pinot și Bardet sunt speranțele francezilor la victorie. Îmi e greu sa cred că îi pot învinge pe marii favoriți ca Quintana, Contador și Froome dar pot obține măcar un loc 3. 
Lampre-Merida - vor încerca victorii de etapă mai ales prin Rui Costa iar speranțele de clasament general stau în sud-africanul Louis Meintjes cu speranțe la un top 10.
Lotto-Soudal - Andre Greipel este un favorit la sprinturile masive iar Tony Gallopin se poate remarca în etapele cu ceva cățărări.
Movistar - echipa unuia din cei trei mari favoriți - Nairo Quintana (foto). Columbianul încearcă să câștige în sfârșit Marea Buclă după 2 locuri 2. Quintana a avut un sezon fantastic și se bazează pe o super echipă cu Alejandro Valverde, puțin obosit după Turul Italiei, Ion Izagirre și Daniel Moreno
 Orica GreenEdge - se bazează la sprinturile masive pe Michael Matthews iar pentru clasamentul general pe britanicul Adam Yates, locul 7 acum câteva săptămâni în Criteriul Dauphine.
Giant-Alpecin - Echipa olandeză poate conta atât în etapele de sprint, în etapele de contratimp dar și în clasamentul general. Pentru sprint, Giant-Alpecin se bazează pe germanul John Degenkolb. Acesta a fost lovit de o mașină alături de alți colegi la începutul anului și nu și-a putut organiza foarte bine pregătirea dar se poate implica cu succes la sprinturi. Pentru cățărări, Giant își pune speranțele în Laurens ten Dam dar mai ales în Warren Barguil, locul 3 din Turul Elveției. Tom Dumoulin este un concurent puternic la contratimp.
Cannondale - nu are ambiții prea mari în acest Tur al Franței. Se vor lupta pentru victorii de etapă dar nu au un lider important. Pierre Rolland și Lawson Craddock sunt cățărătorii echipei.
LottoNL-Jumbo - au o echipă puternică pentru sprinterul lor Dylan Groenewegen. Un rutier tânăr de 23 de ani, cu rezultate foarte bune. De curând acesta, a câștigat titlul național al Olandei și pare pregătit pentru un podium în Turul Franței. Pentru clasamentul general, Wilco Kelderman va încerca o clasare în top 10.
Team Sky - Chris Froome (foto) învingătorul de anul trecut este și acum marele favorit datorită victoriei din Criteriul Dauphine și a echipei foarte puternice de care beneficiază. Froome nu a impresionat înainte de Criteriul Dauphine dar pare că își atinge vârful de formă chiar când trebuie. Echipa lui Froome este una foarte puternică- Sergio Henao, Wout Poels, Mikel Landa și Geraint Thomas sunt rutieri care pot obține o clasare foarte bună la general și îl pot ajuta pe Froome spre a treia victorie în Marea Buclă.
Katusha - Echipa rusească luptă pe mai multe planuri. La sprinturi, norvegianul Alexander Kristoff este poate cel mai mare favorit și are poate cea mai bună echipă cu Marco Haller și Michael Morkov. Pentru etapele montane, Jurgen Van den Broeck și Joaquim Rodriguez (foto) vor încerca să obțină o clasare cât mai bună în clasamentul general dar mai ales victorii de etapă. Ilnur Zakarin a revenit după căzătura care l-a forțat să abandoneze Turul Italiei atunci când ocupa locul 5. Acum Zakarin speră să obțină o victorie de etapă.
Trek - Bauke Mollema este liderul echipei cu șanse la o clasare bună în clasamentul general. Olandezul se va baza în etapele montane pe Frank Schleck, Peter Stetina și Haimar Zubledia. Jasper Stuyven nu este un mare favorit la sprinturi dar cu puțin noroc ar putea obține o clasare pe podium. Fabian Cancellara, câștigător a șapte etape în Turul Franței, se retrage la finalul anului. Elvețianul are ca obiectiv victoria într-una din etapele de contratimp. Cu siguranță Cancellara nu vrea să își ia adio de la Turul Franței fără să se remarce.
Tinkoff - Alberto Contador (foto1) este al doilea mare favorit la câștigarea tricoului galben. La începutul anului s-a spus că acesta este ultimul an în ciclism pentru El Pistolero, cum este supranumit Contador. Acesta a revenit asupra deciziei și anul acesta are șanse mari să-și treacă în palmares al treilea succes în Le Tour. Contador a arătat o formă senzațională în primăvară dar în Criteriul Dauphine s-a clasat doar pe locul 5. Nu este un semn bun deoarece rezultatele trebuie să fie în ordine crescătoare dar la Contador s-a văzut un regres de la victoria din Turul Țării Bascilor la locul 5 din Dauphine. Contador va avea o echipă puternică pe cățărări cu Rafal Majka, Roman Kreuziger și Robert Kiserlovski. Tot la Tinkoff, este și campionul mondial Peter Sagan (foto2) - câștigătorul din ultimii 4 ani ai clasamentului pe puncte. Acesta este din nou obiectivul lui Sagan care își dorește și o victorie de etapă după un an fantastic în care a câștigat prima cursă monument din carieră -Turul Flandrei. 

Dimension Data - Echipa sud-africană îl are în componență pe Mark Cavendish (foto), sprinterul în activitate cu cele mai multe victorii de etapă în Turul Franței. Britanicul se pregătește mai mult pentru Jocurile Olimpice pe velodrome și nu se află în cea mai bună formă pentru sprint dar beneficiază de o echipă. De la echipa lui Cavendish se mai pot remarca prin victorii de etapă și Edvald Boasson-Hagen, Stephen Cummings și Daniel Teklehaimanot.
Bora-Argon - Irlandezul Sam Bennet este speranța lui Bora-Argon. Rutierul de 25 de ani a început să fie prezent la toate finalurile la sprint și chiar a obținut un podium în Criteriul Dauphine.
Direct-Energie - o echipă experimentată cu rutieri ca Thoams Voeckler, Sylvain Chavanel sau Romain Sicard cu șansele în etapele de deal, unde nu întâlnim munți cu pante mari. Cu toate că au o formație experimentată liderul lor este tânărul sprinter Bryan Coquard.
Fortuneo - echipa franceză invitată la startul Turului nu are un obiectiv clar. Eduardo Sepulveda, Chris Anker Sorrensen și Brice Feillu sunt rutierii experimentați care vor apărea în etapele montane.
Cofidis - planurile formației franceze s-au destrămat în ultimul moment. Liderul echipei, sprinterul Nacer Bouhanni (foto) a anunțat că nu va mai lua startul în Le Tour din cauza unei accidentări la mână. Francezul, fire colerică și fost boxer înainte de a se apuca de ciclism a fost implicat într-o altercație în hotelul în care stătea după Campionatele Naționale ale Franței. Bouhanni a fost deranjat de unul din locatarii hotelului i-ar între cei doi s-a iscat o bătaie, Bouahnni fiind lovit la mână. Firea vulcanică a lui Bouhanni îl face din nou să rateze un obiectiv important. În aceste condiții Cofidis va încerca la sprint prin Geoffrey Soupe iar pe munți cu Daniel Navarro.
Lupta pentru victorie se va da între Nairo Quintana, Chris Froome și Alberto Contador. Chiar dacă și alți rutieri au arătat o formă fantastică ca Richie Porte, Fabio Aru, Romain Bardet sau Thibaut Pinot nu îi văd capabili să se lupte cu cei 3. La sprinturi Alexander Kristoff, Marcel Kittel, Mark Cavendish și Peter Sagan cred că vor fi actorii principali. Tricoul verde pentru ciclistul cu cele mai multe puncte la sprinturi îi va reveni cred lui Peter Sagan deoarece acesta poate trece mai bine de ascensiuni și poate obține puncte în mai multe etape decât adversarii săi.
Tricoul de cel mai bun cățărător acordat rutierului care acumulează cele mai multe puncte la finalul cățărărilor poate fi câștigat de 2 categorii de rutieri: un rutier de general ca Froome sau Contador sau un atacant care să atace de la începutul etapelor pentru a acumula puncte. Printre posibili câștigători ai acestui tricou se numără Joaquim Rodriguez sau Daniel Martin.