miercuri, 19 august 2015

Vuelta 2015 - a 70-a ediţie



Sâmbătă începe Turul Spaniei - La Vuelta - ultimul mare tur din sezonul de ciclism 2015. Competiția a debutat în 1935 și a ajuns la ediția cu numărul 70. Cursa din acest an este echilibrată și nu are un favorit clar. 

Ziarul Informaciones a organizat La Vuelta inspirat de succesul celorlalte ziare – L’Auto care a organizat Turul Franței și Gazzetta dello Sport pe cel al Italiei.
Turul Spaniei a debutat în  anul 1935 iar primul câştigător a fost belgianul Gustaaf Deloor. La această primă ediție au participat 50 de rutieri care au parcurs aproximativ 3 400 de kilometri. 
Din anul 1936 desfășurarea turului a fost oprită din cauza Războiului Civil din Spania. Cursa s-a reluat în 1942, dar apoi au mai urmat trei ani de pauză din cauza celui de - Al Doilea Război Mondial. Din 1950 desfășurarea cursei a fost din nou întreruptă dar s-a reluat în 1955 de data aceasta Turul Spaniei era organizat de ziarul basc El Correo.
Din 1955 cursa s-a desfășurat anual, în diferite perioade ale anului. Acum întrecerea are loc spre sfârșitul lunii august și durează trei săptămâni - până la mijlocul lunii septembrie.
Dacă alte competiţii de prestigiu în ciclism iau startul din locaţii diferite, Turul Spaniei a plecat doar de două ori din alte țări. În 1997 s-a plecat de la Lisabona în Portugalia iar în 2009 din Olanda.
Spaniolii au dominat istoria cursei în toate cele trei ierarhii. Câștigătorul clasamentului general este rutierul cu cea mai mică medie orară la finalul celor 21 de etape și îmbracă tricoul roșu. Clasamentul pe puncte este câștigat de rutierul care acumulează cele mai multe puncte la finalul etapelor. Pentru a câștiga acest clasament este important trebuie să obții cât mai multe clasări în primele locuri în toate etapele. Câștigătorul acestei ierarhii poartă tricoul verde. Tricoul alb cu buline albastre este purtat de ciclistul care acumulează cele mai multe puncte la finalul cățărărilor.
Heras
Recordul de victorii în Vuelta este deținut de spaniolul Roberto Heras. El s-a impus de patru ori în 2000, 2003, 2004 și 2005. Heras este urmat în de conaționalul Alberto Contador și elvețianul Tony Rominger care au câștigat Vuelta de trei ori.  Delio Rodriguez are cele mai multe victorii de etapă-39. Belgianul Freddy Martens are cele mai multe victorii de etapă într-o singură ediție-13. Cea mai mică diferență de timp dintre primul și al doilea clasat s-a înregistrat în 1984 când francezul Eric Caritoux l-a învins pe Alberto Fernandez pentru doar 6 secunde. Americanul Chris Horner este cel mai vârstnic câștigător de Tur al Spaniei. Horner s-a impus în 2013 la 41 de ani.
Ediția care începe sâmbătă nu este una foarte dificilă. Traseul nu cuprinde multe cățărări legendare (Alto del Angliru, Bola del Mundo, Puerto de Ancares) pentru Turul Spaniei. Cele mai importante etape sunt plasate în cea de a doua săptămână a turului și nu în ultima, așa cum ne așteptam într-un mare tur.
Cele trei etape cheie sunt cea de a 11-a care începe la Andorra la Vella și se încheie la Cortals d’Encamp, cea de a 17-a de la Burgos și penultima etapă între San Lorenzo El Escorial și Cercedillia. În etapa a 11-a rutierii vor pleca din Andorra și vor parcurge șase cățărări, dintre care una de categorie specială și patru de categoria întâi. Este cea mai dificilă etapă și poate decide soarta acestui tur.
Etapa a 17-a constă într-un contratimp individual de 40 de kilometri unde se pot face diferențe chiar și de 2 minute între marii favoriți ai cursei. Penultima etapă este dificilă deoarece vine după două săptămâni solicitante iar oboseală acumulată nu doar în Vuelta, ci pe tot parcursul sezonului, își va spune cuvântul . Etapa cuprinde 4 ascensiuni dificile, de categoria întâi, dar finalul este în coborâre.
În Vuelta 2015 sunt prezenți primii patru rutieri din Turul Franței și asta va face cursa și mai interesantă. Câștigătorul de anul trecut, Alberto Contador, a participat atât în Turul Italiei cât și în cel al Franței și nu a avut energie să mai participe într-un mare tur.

Situaţia pe echipe

Sky - Chris Froome va încerca să realizeze dubla Turul Franței -Turul Spaniei. Britanicul are la dispoziție o echipă foarte bună. Geraint Thomas, Nicolas Roche, Mikel Nieve și Sergio Henao sunt ajutoarele lui Froome pe cățărări. Nu cred că Froome poate să câștige Vuelta deoarece în ultima săptămână din Turul Franței părea epuizat pe ascensiuni și nu cred că va rezista în Turul Spaniei la un nivel ridicat. Participarea lui Froome în Vuelta mi se pare o greșeală deoarece dacă va fi învins de Quintana, victoria din Turul Franței îi va fi umbrită. Să nu uităm că Nairo Quintana a fost aproape să câștige Turul Franței datorită prestației foarte bune din etapele desfășurate în Alpi.
Quintana, Froome, Valverde

Katusha - Joaquim Rodriguez este liderul echipei. Cred că Rodriguez are șanse mari la un loc pe podium deoarece cățărările din Vuelta i se potrivesc perfect. Spaniolul a câștigat două etape anul acesta în Turul Franței și este într-o formă foarte bună.
Daniel Moreno și Giampaolo Caruso ar fi fost principalii doi locotenenţi ai lui Rodriguez dar Giampaolo Caruso a fost depistat pozitiv cu eritropoietină cu doar câteva zile înaintea cursei. Acestuia i-a fost reanalizată o mostră de urină din 2012 iar italianul a fost prins dopat. Caruso a mai fost implicat într-un scandal de dopaj denumit Operațiunea Puerto iar acum riscă o suspendare pe viață. De asemenea și Katusha poate fi suspendată deoarece este al doilea scandal de dopaj de la această echipă în mai puțin de o lună. În Turul Franței Luca Paolini a fost depistat pozitiv după ce ar fi consumat cocaină.  
Daniel Moreno nu are un contract pentru sezonul viitor și va face tot posibilul să se remarce în Turul Spaniei. Moreno poate obține victorii de etapă dar și o clasare în top 10 la general.
Cofidis - echipa franceză are nevoie de victorii. Nacer Bouhanni este unul dintre favoriți la sprinturile masive și poate obține o victorie de etapă. Daniel Navarro poate obține rezultate bune în etapele montane și poate fi chiar unul dintre pretendenții la tricoul de cel mai bun cățărător.
Movistar - este echipa principalului favorit la victorie - Nairo Quintana. Columbianul a terminat Turul Franței într-o formă foarte bună și cred că va rezista trei săptămâni la nivel înalt în Vuelta. Unul dintre principalii adversari ai lui Quintana este chiar colegul Alejandro Valverde. Cățărările din Vuelta i se potrivesc mai bine lui Valverde și lupta dintre cei doi va fi una foarte interesantă. Costaricanul Andrey Amador a terminat anul acesta Turul Italiei pe locul 4 și poate fi asul din mâneca echipei spaniole. Amador va fi un ajutor important pentru Quintana și Valverde dar dacă unul dintre ei va avea probleme, Amador poate deveni liderul echipei.
LottoNL-Jumbo -  echipa olandeză este una din cele mai modeste din Vuelta. Lotto Jumbo nu are niciun om pentru clasamentul general. Olandezii se bazează la sprinturi pe Tom Van Asbroeck, un sprinter tânăr cu șanse la un podium de etapă
FDJ - o echipă tânără dar fără niciun rutier important la startul Turului Spaniei.
IAM - Matteo Pelucchi se va lupta la sprinturile masive dar nu cred că poate obține o victorie în fața unor adversari ca Nacer Bouhanni și John Degenkolb.

Lotto-Soudal - echipa belgiană are doi oameni pentru clasamentul general – Maxime Monfort și Jurgen Van den Broeck. Amândoi nu sunt mari favoriți dar au șanse mari la un loc în primii 15. De asemenea Jelle Vanendert este favorit pe cățărările scurte dar cu înclinație mare.
Giant-Alpecin - John Degenkolb este liderul echipei iar germanul este favorit la sprinturile masive și ar putea câștiga din nou clasamentul pe puncte. Degenkolb are o echipă care îl va ajuta în totalitate deoarece Giant nu se luptă în clasamentul general.
Astana - este considerată cea mai bună echipă deoarece are, teoretic, trei oameni cu șanse mari la clasamentul general. Vincenzo Nibali a terminat Turul Franței pe locul 4 dar pare că nu și-a atins vârful de formă. Cred că Nibali este principalul adversar al lui Nairo Quintana pentru victoria din clasamentul general. Fabio Aru este al doilea lider al echipei. Aru nu cred că se poate lupta la victorie dar un loc în primii 5 poate fi obținut cu ușurință. Al treilea lider al Astanei este Mikel Landa. Landa este în mare măsură rutierul echipei Sky din sezonul viitor și nu cred că va merge la întreaga capacitate în Vuelta.
Trek - o echipă fără vreun obiectiv clar dar rutierii echipei pot produce unele surprize. Riccardo Zoidl și Frank Schleck pot câștiga unele etape montane și amândoi s-ar putea lupta pentru titlul de cel mai bun cățărător. Cei doi ar putea conta și în clasamentul general dar nu cred că se pot clasa în primii 15.
BMC - TJ Van Garderen a abandonat din Turul Franței din cauza unor probleme respiratorii când era clasat pe locul 4. Cred că Van Garderen nu are șanse la victorie dar un loc pe podium este la îndemâna americanului care are și doi colegi de încredere pe cățărări- Samuel Sanchez și Peter Velits.
Europcar - Pierre Rolland este liderul echipei franceze. Rolland va încerca să obțină o nouă clasare în top 10 într-un mare tur.
MTN - echipa sud-africană nu este cea mai bună dar Louis Meintjes poate fi surpriza turului. Sud-africanul ar putea câștiga o etapă și cu puțin noroc se poate clasa pe un loc bun și în clasamentul general.
Colombia - o echipă plină de cățărători care se pot remarca în evadări mai ales în etapele de munte. Unul dintre columbieni ar putea conta la general dar cred că adevăratul obiectiv ar putea fi tricoul alb cu buline albastre - de cel mai bun cățărător.
Caja Rural - echipa spaniolă este obligată să se facă remarcată în Vuelta. David Arroyo și Amests Txurruka nu mai sunt capabili să se lupte în clasamentul general dar o evadare câștigătoare într-o etapă montană pare a fi obiectivul celor 2 spanioli. Atât Txurruka cât și Arroyo au șanse la titlul de cel mai bun cățărător. Carlos Barbero este jokerul echipei. El este un sprinter căruia îi plac finalurile într-o ușoară urcare iar în acest tur sunt câteva etape care i se potrivesc lui Barbero.
Lampre - echipa italiană nu vine în Vuelta cu ambiții foarte mari. Polonezul Niemec nu mai este un ciclist care să se lupte pentru un loc bun în clasamentul general așa că obiectul echipei este câștigarea unei etape. Lampre poate ataca pe mai multe fronturi. Maximiliano Richeze se va lupta pentru o victorie la sprint iar Kristijian Durasek, Ruben Plaza și Przemyslaw Niemiec se vor implica în evadările din etapele montane.
Orica - formația australiană are rutieri experimentați și propune un favorit pentru aproape toate etapele. Esteban Chaves este rutierul de clasament general iar Caleb Ewan sprinterul echipei. Ewan a avut rezultate foarte bune la primul său sezon în circuitul profesionist.
Tinkoff-Saxo - Alberto Contador nu este prezent să își apere titlul de câștigător dar și așa Saxo este o echipă importantă. Peter Sagan are șanse mari la clasamentul pe puncte și are potențialul să obțină cel puțin o victorie de etapă. Rafal Majka are șanse mari la un loc în top 10 în ierarhia generală.
AG2R- Domenico Pozzovivo a revenit după accidentarea din Turul Italiei. Căzătura de atunci a părut extrem de violentă dar Pozzovivo s-a recuperat și pare a fi într-o formă bună. Italianul are calitățile necesare pentru a termina în primii 10 rutieri. Dacă Pozzovivo nu va confirma, Carlos Betancur poate deveni liderul echipei.
Etix-Quick Step- vine în Vuelta cu o formație modestă deoarece principalii lor rutieri vor se luptă în clasicele care au loc în aceste săptămâni- Clasica Hamburg, Marele Premiu de la Plouay și cele două curse din Canada de la Quebec și Montreal. Totuși Quick-Step are rutieri care pot câștiga etape și chiar să conteze în clasamentul general cum ar fi David de la Cruz și Maxime Bouet.
Garmin-Cannondale - Teoretic, liderul echipei este Andrew Talansky. Americanul a terminat Turul Franței pe locul 11, dar nu cred că va reuși o clasare la fel de bună și în Vuelta pentru că oboseală își va spune cuvântul în ultimele 7 etape. Talansky are un adversar de temut chiar la Garmin, este vorba de Joseph Dombrovski. El este la primul mare tur din carieră dar a demonstrat în ultima lună că se află într-o formă foarte bună. Dombrovski poate fi marea surpriză din Vuelta. Dacă nici Talansky și nici Dombrovski nu vor confirma atunci Garmin are și a treia variantă - Daniel Martin. Irlandezului i se potrivesc perfect ascensiunile din Vuelta și poate spera la o clasare bun la general.

În ţara coridelor învingătorul din Vuelta poartă tricoul roşu. De sâmbătă suntem invitaţi...în arenă...în arena ciclismului de mare clasă! Ole!
                                                                                                

marți, 18 august 2015

Vacanţa 2015



Pe urmele lui Iancu de Hunedoara....şi nu numai...dar şi câteva ieşiri în natură...munte, salină, chei....

1.Vatra Dornei / Telescaunul Vatra Dornei se află situat în cadrul Pârtiei Dealul Negru din Vatra Dornei – privelişte către satul Şaru Dornei şi se mai observă depresiunea Dornei, Munţii Rodnei şi Călimani.
Lungimea: trei kilometri.
Durată: 50 minute.
Altitudine bază: 860 metri.
Altitudine superioară: 1.301 metri.
Diferenţă nivel: 441 metri.
Punct terminus: Dealu Negru.






2. Oraşul Cluj-Napoca








A . Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei cu expoziţiile :
a) NAPOLEON BONAPARTE. O VIAŢĂ ILUSTRATĂ ÎN MEDALII      ( Organizată la împlinirea a două sute de ani de la celebra bătălie de la Waterloo -18 iunie 1815- încheiată cu înfrângerea dezastruoasă a armatelor franceze și abdicarea pentru a doua oară a lui Napoleon, expoziția prezintă colecția de medalii napoleoniene păstrată în Cabinetul numismatic al muzeului.)














b) SARMIZEGETUSA REGIA. CROMATICĂ ŞI DECOR ÎN ANTICHITATEA DACICĂ ( Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului cromatica şi decorul unei lumi antice, ilustrate prin artefacte. Lista cuprinde o gamă variată de obiecte, de la cele din sticlă, până la cele din piatră, toate aflate la Sarmizegetusa Regia şi în zona din jurul său.)


B. Muzeul de artă din Cluj sau Palatul Bánffy
 
THEODOR AMAN “Ştefan cel Mare şi Aprodul Purice”(1875)

Lucrările preferate (picturi) – THEODOR AMAN “Ştefan cel Mare şi Aprodul Purice”(1875) - foto
                                  NICOLAE GRIGORESCU – “Prizonieri turci” (1877)
                                  ŞTEFAN LUCHIAN – “Autoportret ” (1908)
                                   NICOLAE TONITZA – “Răniţii” (1919)
                                  CAMIL RESSU –  “Înmormântare la ţară” şi “Academia de la terasă”
                                  ZIFFER SANDOR – Moara de la Baia Mare”  şi alte lucrări de THEODOR PALADY,
ELENA POPEA, OCTAV BĂNCILĂ.
                                (sculpturi) -  Zeul Războiului  de  DIMITRIE PACIUREA                       


  C. Casa Matia din Cluj  -     este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură din Cluj. În această casă s-a născut Matei Corvin , fiu al voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara. Ulterior, Matei Corvin a devenit rege al Ungariei  în perioada 1458-1490, fiind considerat unul dintre cei mai mari monarhi maghiari.
  
În această casă s-a născut, în 27 martie 1443,
Matia cel Drept,
fiul lui Ioan de Hunedoara și al Elisabetei Szilagyi.





 D. Grădina Botanică - Cluj






3. Oraşul Turda


A. Salina Turda - oferă o temperatură medie de 10 - 12 grade, la care oamenii pot juca mini-golf, bowling, tenis de masă sau pot urca în roata panoramică.








B. Cheile Turzii - Au o lungime de 1.300 m și o înălțime a pereților de până la 200 m. Este o zonă preferată de alpiniști datorită verticalității pereților.
...curcubeu deasupra cheilor...



....şi patrupedul Lechi...ghid din partea locului...


C. Palatul Princiar sau Muzeul de Istorie din Turda 

  -  El reprezenta odinioară reședința principelui Ardealului Sigismund Bathory (1581-1597 și 1599-1602). A fost destinat inițial de fapt pentru Vama Sării de la Turda.




Vedeta muzeului  este „prințesa Franziska”, o aristocrată gepidă, al cărei mormânt a fost descoperit în termele castrului Potaissa. Numele i-a fost plus în glumă de arheologul clujean Mihai Bărbulescu, cel care a descoperit-o în 1996, ca aluzie la sorgintea sa germanică.
Scheletul prințesei este acum acoperit de o vitrină transparentă. Oasele sunt înconjurate de bijuterii și alte obiecte de valoare care au însoțit-o pe aristocrata germanică în mormânt. „Gepizii au ocupat zona castrului, care era deja ruinat. Erau atrași de construcțiile romane impunătoare, cum erau termele de la Potaissa, a căror funcțiune însă nu o înțelegeau”, spune muzeograful Dragoș Trif. Așa se explică stabilirea unei reședințe aristocratice în fostele băi romane și, mai mult decât atât, îngroparea „prințesei Franziska” exact într-o… latrină a termelor.
„Au găsit acest loc gata săpat în podea, excrementele dispăruseră cu mult timp înainte, deci nu putea fi vorba să-și dea seama despre ce funcțiuni avusese fosa, și s-au gândit probabil să profite de acest spațiu și să așeze aici corpul defunctei, adaugă muzeograful. Pe scurt, o lecție despre ce poate înseamnă ironia sorții: rudele au vrut să îi ofere Franziskăi toate onorurile unor funeralii aristocratice, dar din neștiință au îngropat-o într-o latrină!
Povestea descoperirii Franziskăi, spusă cu lux de amănunte pe panouri frumos ilustrate, se găsește pe pereții care înconjoară vitrina în care se află osemintele prințesei. În 1996, când a fost descoperit, a fost cel mai bogat mormânt de femeie gepidă găsit pe teritoriul României. Mormântul datează din a doua jumătate a anilor 500, când un regat gepid își stabilise centrul de putere în zona Clujului de azi. Aristocrata, de înălțime mică, circa 1,5 metri, a murit la vârsta de aproximativ 35 de ani. (sursa http://inturda.ro/franziska-muzeu-istorie-turda/)






4. Cetatea Alba Carolina – Alba Iulia 


1. Muzeul Unirii














2. Catedrala Romano-Catolică, ridicată între anii 1247-1291, este unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală din Transilvania. Acesta este o combinaţie de stil romanic şi gotic, completat cu elemente renascentiste şi baroce. Interiorul ei se remarca prin inscripţii şi blazoane ale demnitarilor religioşi şi laici şi prin prezenţa monumentelor funerare, cum ar fi cele ale lui Iancu de Hunedoara, ale fratelui şi fiului mai mare al acestuia.







3. Catedrala Ortodoxă de la Alba Iulia a fost construită între anii 1921-1922 pentru încoronarea regelui Ferdinand I şi reginei Maria.

4. Celula lui Horea - Poarta a III-a a cetăţii bastionare de la Alba Iulia este cea mai mare şi mai impunătoare dintre cele şapte porţi -  deasupra acesteia se afla statuia ecvestra a lui Carol al VI-lea, împăratul austriac în timpul căruia a fost ridicată cetatea. În soclul statuii împăratului austriac, se afla amenajată celula unde se presupune ca a fost închis Horea, principalul conducător al marii răscoale ţărăneşti din 1784-1785.

5. Ceremonialul schimbului gărzii cetăţii – ora 12








6. Platforma de artilerie - una dintre atracţiile Traseului celor Trei Fortificatii - platforma de artilerie - pe care sunt dispuse trei tunuri de epoca funcţionale.































7. Spectacol şi demonstraţii militare – în fiecare vineri din mai până în septembrie

- Garda Romană de la Apulum redă vizitatorilor în fiecare week-end atmosfera unei lumi apuse acum 1900 de ani. Compusă din voluntari care dau viață unui detașament de voluntari ai Legiunii a XIII-a Gemina, garda invită publicul să participe la manevre de inspirație romană, cu comenzi în limba latină și exerciții de luptă, toate învăluite într-o poveste veritabilă cu împărați dârji și soldați înverșunați în lupte corp la corp, cu centurioni și gladiatori înfricoșători. Peisajul istoric nu putea fi complet fără „Lupii de fier ai Apoulonului”(dacii), personaje neînfricate, la fel ca acum două milenii. Înarmați și echipați țin piept cuceritorilor romani, totul spre deliciul publicului.







5. Castelul Corvinilor - Hunedoara

      Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală.
 
...fântâna ...
Legenda fântânii din cetate:
               Se povesteşte despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Iancu de Hunedoara îi ţinea  în castel. Iancu le promite celor trei ca îi va elibera dacă vor sapa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animaţi de speranţa eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani şi la 28 de metri adâncime reuşesc să găsească preţioasa apă.

          Numai ca între timp Iancu murise iar soţia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soţul său şi nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie ucişi. Prizonierii, ca ultimă dorinţă, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripţie: „Apă ai, inima nu”, ca un reproş pentru promisiune făcută şi nerespectată.